„Big Ghiță”, mesaj emoționant. Mureșan: „Românii plâng împreună după tragedia din clubul Colectiv, îi admir”

Redactor:
Adina Oșan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Singurul baschetbalist român care a evoluat în NBA, Ghiță Mureșan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că, deși se află la mii de kilometri de țară, resimte suferința ca și cum ar fi în România și spune că „e un lucru foarte bun” că românii plâng și protestează împreună după tragedia din clubul Colectiv.

E atât de trist ce s-a întâmplat, sunt 45 de tineri morți, să-i ierte Dumnezeu, și zeci de răniți grav. Cel mai greu este pentru familiile lor, dar și ale celor care se află în spitale. Nu mai putem da zilele înapoi, a fost un șoc pentru toată lumea, un șoc care însă, a mișcat oamenii. S-a ieșit în stradă, poate și pentru că s-a ajuns ca românii să moară din cauza unor oameni de la conducere pe care nu-i interesează„, a spus Ghiță Mureșan, pentru MEDIAFAX.

Aflat în New Jersey, unde s-a stabilit în urmă cu mai mulți ani, Ghiță Mureșan spune că a urmărit „zi și noapte” ce s-a întâmplat în țară după tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia au murit 45 de tineri, iar alte zeci de persoane sunt încă în spitale în stare gravă sau critică.

Am urmărit tot timpul știrile, totul se propagă foarte repede ca informație. Am văzut mitingurile și pot spune că m-au impresionat enorm tinerii care au ieșit în stradă în toată țara. E un lucru foarte bun. Le spun să fie uniți, să nu cedeze, să fie împreună, cu atât vor mai reuși mai mult. Țara e a lor, ei sunt țara, asta cred, și ei se pregătesc să devină liderii ei. Trebuie să ducă totul mai departe, am încredere în ei că nu se vor lăsa. Va fi o perioadă foarte grea, cu încercări mari, dar dacă vor fi uniți nu-i va doborî nimeni. Am văzut că sunt și tot felul de agitatori, unii încearcă să se impună în locul celor din stradă, dar cred că oamenii trebuie să se ajute, să nu lase diversiunile între ei și nimeni nu-i va putea opri dacă rămân uniți. Ei vor schimba România și viitorul ei”, a declarat Ghiță Mureșan, care în țară a jucat doar la Universitatea Cluj.

El mai spune că, deși se află la o distanță de mii de kilometri de țară, nu mai vrea să vadă „niciun politician din cei pe care-i cunoaștem, ci doar pe copiii ăștia tineri”.

„Nu mai vreau să văd niciun politician din cei pe care îi cunoaștem, nu mă interesează niciunul, ci doar copiii ăștia tineri, copiii din piață, din oricare piață centrală a oricărui oraș din România, pentru că au ieșit peste tot în țară. Deja știm ce a fost în politică, nu ne mai interesează, ei ne-au adus unde suntem astăzi. Mi se pare că românii s-au unit foarte, foarte tare după tragedia de la clubul Colectiv, e ca și cum ai nevoie de un umăr să plângi pe el și fiecare a găsit umărul celuilalt din stradă. Așa mi se pare de aici de la mii de la kilometri, poate simt nevoie sa plângă împreună, e un lucru foarte bun, îi admir pe tinerii care ies în stradă și vor schimbare. Ce s-a întâmplat, i-a unit foarte tare. E nevoie de schimbare, nimeni nu mai vrea să vadă politicienii la televizor, să audă discursurile, se vrea o mare schimbare și în politică„, a mai spus fostul jucător în NBA.

Ghiță Mureșan a povestit că a primit condoleanțe din partea americanilor pentru tragedia din țară și mesajul acestora a fost același: „Dacă veți fi uniți, veți trece peste tot”.

El mai spune că își dorește ca oamenii să nu se oprească din proteste în orașe din țară, pentru că „ei sunt cei care conduc țara cu adevărat”.

„Sper ca oamenii să mai iasă în stradă și să-și ceară drepturile, ei sunt cei care conduc țara cu adevărat, e a lor și nu poți accepta pe cineva care crede că este superior doar pentru că are acces la a face legi. Nu se poate să existe imunitate parlamentară pentru oameni care fură, oamenii trebuie să iasă în stradă să-și ceară drepturile”.

Ghiță Mureșan a vorbit și despre medicii implicați în toate acțiunile de salvare, spunând că aceștia „au uitat și de familiile lor”.

„La doresc tuturor să fie puternici, să se facă bine toți copiii aceia din spitale, iar părinții lor să aibă încredere că se vor face bine. Trebuie să le mulțumim doctorilor care i-au ajutat să treacă peste asta, au muncit enorm, au făcut ce aveau de făcut, au încercat totul, dar au avut și ei o încercare foarte grea, mi-e milă de ei, cred că au uitat și de familiile lor. Am văzut aici, în SUA, ce a însemnat 11 septembrie, o tragedie enormă, lumea în România nu-și dă seama prin ce trece acum și cât de rău poate fi uneori în viață, cât sacrificiu fac unii pentru a ajuta. Am fost foarte impresionat de ambulanțieri, medici, asistente medicale, pompieri, cât au suferit în timp ce salvau victimele, trebuie să aibă puteri enorme, să le ajute Dumnezeu tuturor„, a mai spus Mureșan.

El a încheiat afirmând că, deși se află atât de departe, simte totul ca și cum ar fi în țară.

„Sufăr aici, dar simt ca și cum aș fi acolo, am stat zile și nopți și am citit tot ce venea din țară. Și familia mea e afectată, băieții mei au aflat chiar a doua zi dimineață, au fost șocați, pentru că au foarte mulți prieteni în România. Dar, cel mai greu este pentru cei din țară, cei cu copii în spitale și îngropați. Sper să aibă puterea să treacă peste toate”.

Bilanțul persoanelor decedate în tragedia de la Colectiv a ajuns la 45, după ce duminică au murit patru persoane, iar sâmbătă alte nouă, două dintre acestea în Olanda. În spitalele din Capitală erau internați, duminică la amiază, 95 de răniți în incendiul din Colectiv, dintre care 36 în stare gravă și critică, iar 57 stabili.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Adevărul despre Călin Georgescu. Nimeni nu a știut până acum: M-au șocat și pe mine
Adevărul despre Călin Georgescu. Nimeni nu a știut până acum: M-au șocat și pe mine
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×